User:  Parolă:        Aţi uitat parola? Userul?   |   Înregistrare
Inception – un film genial pe care nu trebuie să-l ratezi!
Filme - 2010
Scris de Mind Freak   

Departe de a stârni o nebunie generală (la propriu) aşa cum a reuşit James Cameron cu Avatar, filmul lui Cristopher Nolan a reuşit în schimb să adune poate cele mai multe reacţii pozitive de la Matrix încoace. Iar pentru un individ care apreciază realizarea cinematografică şi nu numărul de bani încasaţi, Inception a devenit cât ai clipi un scop urgent în viaţă – bine că unul pe termen scurt.

Cum am ieşit pe poarta “intreprinderii”, am dat fuga la casa de bilete a cinematografului meu preferat. Pe tot parcursul vizionării am stat parcă sedat cu ochii pe proiecţie, fără să-mi întorc o clipă privirea şi fără să aud nici măcar o chicoteală în jurul meu. Asta pentru că nu doar eu am fost acaparat de atmosfera incredibilă din Inception, ci întreaga audienţă, inclusiv adolescenţii agitaţi care în alte circumstanţe ar fi perturbat liniştea comentând între ei sau discutând despre tot felul de probleme existenţiale la telefon. Aici nu a fost cazul.

Primul acord sonor, unul trepidant şi inconfundabil (Hans Zimmer), şi tonurile coloristice întunecate m-au dus cu gândul la The Dark Knight, dar povestea în sine, total diferită, s-a dovedit a fi chiar mai captivantă.

E un film pe care îl trăieşti la intensitate maximă, ca pe un vis din care te trezeşti apoi complet întors pe dos, însă cu un sentiment de satisfacţie neuronală unic. Nu este o revelaţie din adâncul subconştientului, ci mai degrabă o trăire aflată undeva la graniţa conştientului.

Fiecare dintre noi este pasionat într-o oarecare măsură de vise. Inception explorează o parte dintre misterele acestui fenomen şi le extrapolează într-un scenariu fictiv ce se desfăşoară în viitor.

 

Inception
 
Google:Oamenii nu sunt pregatiti pentru noile tehnologii
Ştiri - Ştiri
Scris de Mind Freak   

Pentru cei care isi pun semne de intrebare legate de securitatea informatiilor personale pe Internet, Eric Schmidt, CEO-ul Google, vine sa le mai dea cateva motive de ingrijorare.

In cadru discursului sustinut la conferinta Technomy, dedicat felului in care tehnologia evolueaza si in acelasi timp schimba societate, Schmidt a declarat ca inteligenta artificiala a evoluat atat de mult, incat poate identifica o persoana scanand cateva poze de pe Internet sau poate prezice locatia in care o persoana urmeaza sa mearga, in functie de datele colectate de serviciile de localizare.

CEO-ul Google a mai precizat ca desi tehnologia este neutra, societatea nu este pregatita pentru revolutia tehnologica pe cale sa se intample.

In cadrul aceleiasi conferinte, Schmidt a mai facut o afirmatie importanta legata de volumul de informatii pe care il cream zilnic.

 

“La fiecare doua zile umanitatea creaza atatea informatii cate a creat de la inceputurile civilizatiei pana in 2003, ceea ce inseamna cam 5 exabytes de date”, a declarat CEO-ul Google.

De precizat ca 1 exabyte înseamnă un miliard de Gigabytes sau 1 milion de Terabytes de informații digitale.

Sursa: Cnet.News

 
Magie sau stiinta: secretul pelerinei invizibile
Ştiri - Ştiri
Scris de Mind Freak   

Desi ideea invizibilitatii nu este noua si s-au facut deja cateva descoperiri semnificative in acest sens, se pare ca pelerina invizibila a lui Harry Potter ar putea deveni in curand realitate.

Oamenii de stiinta de la o Universitate din SUA au creat un metamaterial cu o structura microscopica asemanatoare unei tesaturi, care in teorie, poate constitui baza pentru fabricarea unui obiect complet invizibil.

Metamaterialele sunt structuri microscopice create in laborator care, pot avea un indice de refractie negativ, adica pot intrerupe reflexiile luminii pe un obiect, facandu-l  practic, invizibil.

Conform profesorului Vladimir M. Shalaev, proprietatea cheie a materialului o reprezinta absorbtia exesului de lumina prin intermediul metalelor.

 

Acesta a adaugat ca descoperirea s-ar putea aplica in numeroase domenii. De exemplu, cu ajutorul unor aplicatii avansate s-ar putea creste capabilitatile microscoapelor optice.

Astfel, am putea vedea si studia obiectele mult mai repede, nefiind necesare alte lucrari de laborator (cel mai relevant caz in acest sens ar fi studierea ADN-ului).

 

 
Scapă de sunetul vuvuzelelor cu Devuvuzelator
Ştiri - Ştiri
Scris de Mind Freak   

Vă enervează sunetul vuvuzelelor? Şi pe noi. Devuvuzelator e un mic program care promite să scoată sunetul enervant scos de acestea.

După cum unii dintre voi aţi aflat deja, scoaterea sunetului vuvuzelelor este o chestiune de configurare a egalizatorului în aşa fel încât frecvenţa pe care se aud vuvuzelele să fie estompată cât mai bine. Devuvuzelator face acest lucru automat.

 
The Last Airbender se astepata a fi un film senzational
Filme - Filme 2010
Scris de Mind Freak   

În vremuri imemoriale, lumea e împărţită în patru naţiuni cu puteri egale: Tribul Apei, Regatul Pământului, Poporul Focului şi Nomazii Aerului. Mii de ani lumea a trăit în pace, până în ziua când Poporul Focului a început războiul. Singurul care ar fi putut să aducă pacea era Aang (Noah Ringer), un băieţel de numai 12 ani - Avatarul - care era încarnarea umană a Spiritului Lumii, singurul care putea controla toate cele patru elemente. Însă acesta a dispărut exact când era mai mare nevoie de el.

 
Microsoft va imbunatati Bing pentru cautari precum muzica, Tv, jocuri, filme
Ştiri - Ştiri
Scris de Mind Freak   

Microsoft va dezvalui saptamana viitoare noile imbunatatiri aduse motorului propriu de cautare, Bing, care permit acestui sa afiseze rezultate mult mai concludente pentru cautarile cu un continut specific asa cum ar fi Tv, muzica si jocuri online.

 

Anuntul va fi facut public Marti de catre Yusuf Mehdi la o conferinta de presa in West Hollywood, California, potrivit invitatie trimise de Microsoft grupurilor de jurnalisti.

Scopul este acela de a imbunatati signifiant rezultatele cautarii pentru ariile de divertisment , o arie care are mult mai mult interes din partea utilizatorului.

De exemplu la o cautare a cuvantului "tv" se va afisa programul tv si se vor putea viziona online episoade in motorul de cautare. De asemenea o cautare a cuvantului "muzica" va returna inapoi multe mai multe informatii despre artist, concerte , melodii, versuri si un music player care te va lasa sa asculti muzica in interiorul motorului de cautare.


 
Toy Story 3 – încasări record în ziua premierei
Filme - Filme 2010
Scris de Mind Freak   

Toy Story 3 - încasări record în ziua premierei

      Cel de-al treilea film al seriei Toy Story a devenit filmul de animaţie cu cele mai mari      încasări în ziua premierei în Statele Unite. Filmul celor de la Pixar a avut numai vineri  încasări de 41 milioane de dolari, conform Box Office Mojo. Recordul precedent pentru  ziua premierei era deţinut de  Shrek the Third, cu 38,4 milioane de dolari.

 Toy Story 3 a fost lansat pe 4025 de ecrane, în formate 2D, 3D şi IMAX 3D.

 

 
Ce nu trebuie să spui cand esti in pat cu amanta
Pamflet - Cotidian
Scris de Administrator   

Şi iată care ar putea să fie cele 10 lucruri care nu ar fi indicate să le spui dacă ai ghinionul de a fi prins în pat cu amanta.

Mă rog... măcar 10 lucruri, că probabil, sunt mai multe. :-)

 
Robert Downey Jr. : "Iron Man 2 va surprinde spectatorii"
Ştiri - Ştiri
Scris de Administrator   

Actorul principal din Iron Man 2, Robert Downey Jr. promite să surprindă foarte mult cinefilii prin această a doua producţie din seria Iron Man.

 
Atacul rechinilor 3D
Ştiri - Ştiri
Scris de Administrator   

Până acum filmele transpuse 3D au fost simpatice, fără violenţă sau sânge, sau măcar în cantităţi mici. :-)

 
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 8 Următor > Sfârşit >>

Parteneri

Editorialul săptămânii

Ciobănaşul moritic

A fost odată ca niciodată un club faimos în toată Europa... până s-a dus dracului. Am fost prea lipsit de sentimente la sfârşitul poveştii? Mă scuzaţi. Motivul pentru care Steaua se du...

Editorialul săptămânii | Administrator | Duminică, 21 Martie 2010

Mai mult

Dudu Steel şi biblioteca

Când a fost făcut site-ul cu cocalari şi cu piţipoance mă gândeam că poate creatorii lor sunt mai răi şi poate se mai iau şi de oameni aşa de dragul ...

Editorialul săptămânii | Administrator | Duminică, 14 Martie 2010

Mai mult

Gigi şi ziarul

Românii au multe basme, legende şi foarte multe poveşti. Cu balauri, cu prinţi, prinţese şi lucruri ieşite din comun. Unele le-am învaţat la şcoală, altele ne-au fost citite. Dar, pana ...

Editorialul săptămânii | Administrator | Joi, 4 Martie 2010

Mai mult

Marinarul şi marea sa

Nimic nu îl scoate din tipic pe marinar. Cu excepţia morţii sale, de acolo parcă nimic nu mai este la fel. Avem şi noi un marinar, bine-cunoscut şi cam neapreciat ...

Editorialul săptămânii | Administrator | Luni, 1 Martie 2010

Mai mult

Prostănacul a pierdut

Sau ar fi mai bine spus, prostănacul reloaded. Geoană a mai pierdut o cursă. Cum niciun necaz nu vine singur, Mircea Geoană nu mai este acum niciun fel de preşedinte. ...

Editorialul săptămânii | Administrator | Duminică, 21 Februarie 2010

Mai mult

Mai mult în: Editorialul săptămânii

-
+
2

Filme 2010

Date night

Descriere: Claire şi Phil Foster (Tina Fey şi Steve Carell) formează un cuplu tipic suburban a căror viaţă - inclusiv ieşirile lor săptămânale la cină sau la film - a ...

Aprilie 2010 | Administrator | Luni, 5 Aprilie 2010

Mai mult

Mai mult în: Aprilie 2010

-
+
2

Meteo

Bucharest, Romania
Temperatură: 15°C
Vânt rece: 15°C
Umiditate: 77%
Viteza vântului: 5 km/h
Direcție: 50°
Presiune: 1019.0 mb
NE
Selectați orașul dvs. ...
Oferită de:
Septembrie 2010
Lun Mar Mie Joi Vin Sâm Dum

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

26

27

28

29

30

Curs valutar BNR

SEO Romania Top88 - Director web Stiri Anunturi gratuite - Roportal publicitate online, web design si promovare pe internet